De la o zi la alta, prețurile merg doar în sus. De la carburanți, alimente sau mobilier, totul se scumpește. Nici industria imobiliară nu se lasă mai prejos, iar pe un site de anunțuri găsești la închiriere garsoniere la incredibilul preț de 1.500 de euro/lună.
E un preț astronomic, mai ales că apartamentul cu o cameră nu este unul modern, ci cu un mobilier clasic, iar zona unde este amplasat nu este considerată una de „lux”.
Garsoniera este situată în Capitală, în zona Dristor, și are 35 de metri pătrați.
„Se oferă spre închiriere o garsonieră situată în zona Dristor, în apropiere de mijloacele de transport în comun și doar la 1 minut față de gura de metrou. Garsoniera este complet utilata și mobilata, dispune și de un balcon. Se află la etajul 8 din 10, are o suprafață utilă de 35 mp și este decomandată. Comision 50%”, conform unui anunț publicat pe storia.ro.
GÂNDUL a relatat povestea garsonierei de 11 metri pătrați din Cluj care a ajuns virală pe internet pentru prețul cerut de proprietar. Aceasta a fost închiriată la o oră după publicarea anunțului a spus, pentru GÂNDUL, patronul agenţiei imobiliare.
„A fost închiriată unei tinere care va locui acolo. S-a făcut o negociere și s-a ajuns la suma de 180 de euro, pe lună. Garsoniera a fost închiriată la o oră după ce a fost postat anunțul, deci înainte ca ea să ajungă virală”, a mai spus sursa citată.
Anunțul privind închirierea garsonierei de doar 11 metri pătrați, postat pe Facebook de o agenție imobiliară din Cluj, a dus la un val de ironii ale internauților, cele mai multe dintre ele făcând referire la dimensiunile extrem de reduse ale imobilului.
Un alt apartament cu două camere, mobilat mai modern se vinde în schimb cu 20.000 de euro.
Tot la Zimnicea găsim și apartamente care costă chiar și 8.000 de euro, chiar mai puțin decât un loc de parcare din cartierele rezidențiale din București.